Viaţa şi pătimirile Sfântului Apostol Toma

Viaţa şi pătimirile Sfântului Apostol Toma

A cărui pomenire Sfânta Biserică o sărbătoreşte pe 6 octombrie
„ Toma cel minunat a deschis izvorul dogmelor, Stăpâne, celor de Dumnezeu înţelepţiţi; că de coasta Ta atingându-se, îndoite lucrări şi îndoite firi împreună a cunoscut şi a strigat: Tu eşti Dumnezeul meu şi Stăpânul, Tu şi Domnul măririi, Cel ce pentru mine trup Te-ai făcut."
(Stihiră la Doamne strigat-am, 6 octombrie)

Super penis, supranumit Didymus (adică „geamănul"), s-a născut în cetatea gali-leeană Paneada, ca fiu al unor părinţi săraci, în tinereţe el păzea legea lui Moise cu sfinţenie şi cerceta sârguincios Sfintele Scripturi ale evreilor. Niciodată interesat de jocurile altor copii, el ducea o viaţă îndumnezeită, pururea muncind orui îmbogăţindu-şi sufletul. De meserie era pescar şi viaţa lui a însemnat o strădanie necurmată pentru a avea cele trebuincioase traiului, obişnuit fiind cu sărăcia şi cu greutăţile. Când Domnul nostru Iisus Hristos, în timpul rămânerii Sale pe pământ, printre oameni, trecea prin cetăţi şi sate, învăţând oamenii şi vindecând tot felul de boli, Toma a auzit cuvintele Sale. Şi, văzând minunile Sale, a crezut în El din toată inima. Desfătându-se cu dulcile cuvinte ale lui Iisus Hristos şi cu vederea sfântului Său chip, Toma L-a urmat şi a fost socotit de Domnul vrednic de a se număra printre cei doisprezece apostoli, urmând împreună cu ei pe Hristos până în clipa pătimirilor Lui mântuitoare. Când Sfântul Lazăr a adormit (cel ce a stat mort în mormânt timp de patru zile), Toma a fost cel care, ca slugă vrednică şi credincioasă a Stăpânului său, a spus printre ucenici: „Să mergem şi noi şi să murim cu El" (loanll, l6).
După învierea Domnului, Sfântul Toma, prin neîncrederea lui, atunci când ceilalţi apostoli i-au zis că Mântuitorul S-a ridicat, a întărit credinţa în Biserica lui Hristos. Căci atunci când ceilalţi ucenici ai lui Hristos au zis: „Am văzut pe Domnul", el nu i-a crezut până ce nu a văzut el însuşi pe Hristos şi a atins rănile Sale. La opt zile după înviere, când toţi ucenicii, inclusiv Toma, s-au adunat, Domnul li S-a arătat şi a zis lui Toma: „Adu degetul tău încoace şi vezi mâinile Mele şi adu mâna ta şi o pune pe coasta Mea şi nu fi necredincios, ci credincios" (loan 20, 27). Şi când el a văzut pe Hristos şi a atins coasta Sa dătătoare de viaţă, Toma a strigat: „Domnul meu şi Dumnezeul meu !" (loan 20, 28).
Această întâmplare i-a încredinţat pe toţi, pe deplin, de adevărul învierii Domnului; căci Hristos s-a arătat ucenicilor Săi nu ca o nălucă, nu într-un alt trup, ci în acelaşi corp în care a pătimit pentru mântuirea noastră.
După înălţarea lui Iisus Hristos, apostolii au tras la sorţi pentru a vedea încotro o va apuca fiecare dintre ei pentru a vesti Cuvântul lui Dumnezeu. Lui Toma i-a revenit sarcina să meargă în India, la brahmani şi la alte diverse neştiute popoare din acele părţi, pentru a lumina ţinuturile întunecate de păgânism şi pentru a învăţa adevărata credinţă pe părţi, mezi, perşi, hircanieni şi bactrieni.
Toma era înspăimântat la gândul de a merge la neamuri atât de sălbatice, însă Domnul i S-a arătat într-o vedenie, întărindu-l şi poruncindu-i să prindă curaj şi să nu se mai teamă, făgăduindu-i ca însuşi să-l însoţească. In scurt timp, El i-a arătat o cale de a intra în acele ţinuturi.
Gundafor, regele Indiei, dorind să ridice pentru el cel mai frumos dintre palate, l-a trimis în Palestina pe neguţătorul Abban, să găsească un arhitect priceput, cu experienţă în construcţii de palate asemenea celor ale împăraţilor romani. Când Abban căuta un astfel de arhitect în Palestina, Domnul, care cunoaşte ce este în inimile oamenilor, i S-a arătat în piaţă şi i-a zis: „Nu vrei să cumperi un rob de-al Meu, care este constructor de meserie ?" Abban a răspuns: „Da". Mântuitorul i l-a arătat pe Toma şi ei s-au înţeles la un preţ de trei livre de argint. Apoi Domnul a semnat un act de vânzare, scriind: „Eu, Iisus, fiul lui losif tâmplarul, vând pe robul Meu, Toma, lui Abban". Când Abban s-a apropiat de Toma şi i-a arătat actul de vânzare, l-a întrebat dacă este rob cu adevărat. Toma a răspuns: „Da. El este Domnul meu şi din mare mila Sa a plătit o sumă uriaşă ca răscumpărare pentru mine". Şi Toma l-a urmat şi l-a servit.

In acea seară, Domnul i S-a arătat lui Toma într-o vedenie. Şi, arătându-i argintul pe care-l primise, a zis: „Cunoaşte-ţi preţul cumpărării tale. Fie ca harul Meu să fie cu tine pururea". La timpul potrivit, Abban şi-a cumpărat loc pe o corabie şi, împreună cu Toma, a pornit în călătorie, sub un vânt prielnic.
Când au acostat în cetatea Andrapolis, ei au auzit sunet de trâmbiţe şi de alte instrumente muzicale. Regele acelei cetăţi îşi mărita fiica şi a trimis crainici să anunţe prin cetate ca toţi, săraci şi bogaţi, robi şi călători, să se adune; şi dacă cineva nu va veni, va îndura pedeapsa regelui. Auzind aceasta, Abban şi Toma, temându-se că, fiind călători, vor supăra pe rege nesupunându-i-se, au mers la nunta ce se ţinea la palatul regal. După ce s-au aşezat cu toţii şi au început să petreacă, apostolul s-a dus în cel mai ferit loc şi nu mânca nimic: el nu lua parte la petrecere, ci se cufundase în gânduri. Toţi îl priveau ca pe un bărbat ciudat şi străin. Cei ce se aflau în preajma lui l-au întrebat: „De ce ai venit aici, dacă nu mănânci şi nu bei nimic ?"Apostolul a răspuns: „Nu am venit aici să beau şi să mănânc, ci pentru a mă supune poruncii regelui, căci crainicii au anunţat că, dacă cineva nu va veni la nuntă, va îndura judecata regelui".
Era acolo, printre cei ce petreceau, o evreică ce cânta frumos din alăută, închinând câte o melodie de bun venit tuturor celor ce stăteau tolăniţi la banchet. Văzân-du-l pe Toma, care şedea retras şi îşi tot ridica ochii la ceruri, ea l-a recunoscut ca fiind iudeu. Şi, cântând în faţa lui în evreieşte, zicea: „Unul este Dumnezeul iudeilor, Care a făcut cerul şi pământul". Apostolul, ascultând cu plăcere cântarea ei, a rugat-o să-i repete de mai multe ori cuvintele. Dar cel ce turna vinul, văzând că apostolul nu lua parte la petrecere, l-a lovit peste faţă, zicând: „Ai fost chemat la nuntă ! Nu sta trist, ci veseleşte-te şi alătură-te celor ce beau !" Atunci apostolul a zis în evreieşte celui ce-l lovise: „Să te răsplătească Domnul pentru acest rău în această viaţă ! Fie ca să văd mâna care m-a lovit sfârtecată de un câine în vederea a mulţi!" Nu a trecut mult timp şi bărbatul care-l lovise pe apostol a coborât la izvor pentru a aduce apa cu care oaspeţii să-şi amestece vinul. Pe neaşteptate, asupra lui s-a năpustit un leu, l-a doborât, l-a ucis şi, bându-i sângele, s-a dus în drumul lui. Apoi câinii s-au repezit spre acel loc şi i-au făcut corpul bucăţele. Un câine negru, luând mâna sa dreaptă, a târât-o în sala banchetului şi a lăsat-o în văzul tuturor. Toţi cei prezenţi, văzând aceasta, au fost înspăimântaţi şi se întrebau a cui este mâna. Şi cântăreaţa din alăută a strigat: „Printre noi s-a întâmplat un lucru plin de taină şi înfricoşător: ori Dumnezeu ori un sol al lui Dumnezeu se află printre noi, la banchet. Căci am văzut cum turnătorul de vin a lovit un bărbat şi am auzit pe acel bărbat zicând: «Fie să văd mâna ta dreaptă târâtă de un câine în vederea multora !» Şi, după cum vedeţi, s-a întâmplat chiar aşa". Auzind acestea, cu toţii au fost cuprinşi de teamă.
Când s-a încheiat banchetul, regele, care auzise cele întâmplate, a chemat pe Sfântul Apostol Toma la sine şi a zis: „Intră în palat şi binecuvântează pe fiica mea care a fost dată în căsătorie". Apostolul, intrând în foişor, a început să înveţe proaspăta pereche despre întreaga înţelepciune şi păstrarea neprihănitei feciorii; apoi rugându-se pentru ei, i-a binecuvântat şi a plecat. Perechea nou-căsătorită a văzut într-un vis pe Iisus, care le-a apărut luând chipul apostolului Toma şi i-a îmbrăţişat cu dragoste. Soţul, crezând că acela era Toma, I-a zis: „Tu ai plecat de la noi. Cum se face dar că ai venit aici din nou ?" Domnul a răspuns: „Eu nu sunt Toma, ci Fratele lui. Toţi cei ce au renunţat la lume şi Mă urmează pe Mine, aşa cum face el, nu numai că se vor numi fraţi ai Mei în viaţa de după moarte, ci şi vor moşteni împărăţia Mea. De aceea nu uitaţi, o, copiii Mei, ce v-a sfătuit fratele Meu; şi dacă, urmându sfatul său, vă veţi păstra fecioria nestricată, veţi fi socotiţi vrednici de a fi încoronaţi cu nepieritoare cununi în cămara Mea de nuntă". Şi, zicând acestea, Domnul a dispărut. Iar ei, trezindu-se din somn, şi-au povestit unul altuia ce văzuseră în vis. Şi ridicându-se, s-au rugat stăruitor toată noaptea. Şi cuvintele care le-au fost spuse, ei le-au păstrat în inimi ca pe cele mai nepreţuite comori.
Dimineaţa, regele şi socrul lui au intrat în dormitorul unde tânăra pereche îşi petrecuse noaptea şi i-au găsit şezând departe unul de celălalt. Miraţi foarte, au întrebat care este pricina pentru care nu erau împreună. Şi ei au răspuns: „Noi ne rugăm la Dumnezeu să ne dea putere să păstrăm până la moarte, în căsătoria noastră, fecioria curată pe care o avem acum, pentru ca mai apoi să fim încoronaţi cu nepieritoare cununi în cămara cerească de nuntă, aşa cum Domnul Care ni S-a arătat ne-a făgăduit".
Regele a înţeles că străinul care fusese la palat în noaptea ce trecuse îi înduplecase să-şi păstreze fecioria. El s-a mâniat peste măsură şi a trimis tot atunci pe slugile sale să prindă pe apostol, însă nu l-au putut găsi, căci el se îmbarcase deja spre India, împreună cu Abban.
Când au ajuns în India, ei s-au prezentat la regele Gundafor şi Abban a zis: „Iată, o, mărite, ţi-am adus un constructor priceput din Palestina, pentru ca să-ţi construiască palate aşa cum va binevoi Măria ta". Regele a fost mulţumit foarte şi l-a condus pe Toma la locul unde trebuia să ridice palatul care câştigase inima împăratului. Era un loc de o frumuseţe rară, plin de izvoare încântătoare şi de copaci diferiţi. Regele i-a cerut lui Toma să alcătuiască un plan pe care el să-l încuviinţeze. Şi mai dorea acel rege ca palatul să fie gata până la întoarcerea sa, căci trebuia să plece într-o călătorie pentru trei ani de zile. Apostolul, cu un toc din trestie, a făcut o schiţă nemaipomenită. Potrivit planului său, aripa de răsărit a palatului avea multe ferestre prin care intrau înăuntru valuri de lumină; faţada de la apus avea multe uşi, pentru a uşura pătrunderea brizelor uşoare; cuptoarele erau puse în partea de miazănoapte, din pricina căldurii pe care o răspândeau; iar în partea sudică trebuiau aşezate fântâni arteziene, pentru a răcori întreaga clădire în vreme de mare căldură. Atât de amănunţit era acest plan, încât regele a lăudat pe apostol, zicând: „Cu adevărat mare meşter eşti, vrednic să slujeşti un rege !" Şi Gundafor i-a dat o sumă mare în aur, pentru construcţie, şi a cerut apostolului să pună fără întârziere temelia. Dar Toma i-a răspuns: „Aceasta nu este o lună potrivită pentru a începe construcţia unui palat. Să aşteptăm până în octombrie". (Spunând aceasta, dădea pesemne de înţeles vremea când avea să-şi primească viitoarea plată.) Şi lui Toma i s-au dat cantităţi uriaşe de aur, argint, carne, vin, ulei şi alte provizii necesare proiectului. Apoi regele a plecat în altă ţară. Iar apostolul a mers la locul unde trebuia să construiască şi a început să împartă tot ce primise celor nevoiaşi, celor săraci şi în lipsuri. Şi lucrând el însuşi la răspândirea Evangheliei, a adus pe mulţi la credinţa întru Hristos şi i-a botezat.
în acest timp, tânărul, care, la sfatul lui Toma, făgăduise împreună cu soţia lui să-şi păstreze fecioria, auzind că apostolul propovăduia pe Hristos în India, a călătorit într-acolo împreună cu soţia pentru a-l găsi. Instruiţi de sfântul apostol în credinţa creştină, ei au primit sfântul botez de la el. Fecioara a primit numele de botez Pelaghia şi, mai târziu, şi-a vărsat sângele pentru Hristos. Tânărul a fost numit Dionisie şi mai apoi a fost socotit vrednic de cinul de episcop, întorcându-se în pământul lor natal, cu